Joia trecută, un minunat eveniment a avut loc la Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră USAMV, acolo unde își desfășoară activitatea și Centre de réussite universitaire(CRU) USAMV.
Cu prilejul apropierii sărbătorilor de iarnă, studenți și profesori, s-au reunit într-un cadru festiv, pentru o ultimă întâlnire a unui 2022 aflat la granițele vieții.
Evenimentul a început prin extragerea, de către fiecare participant, a unui bilețel, pe care era scrisă o întrebare, în română, franceză sau engleză, despre sărbătorile de iarnă și despre preferințele – în principal gastronomice – ale fiecăruia.
Ulterior, a avut loc o prezentare a diferitelor tradiții și obiceiuri, din felurite țări și culturi, de către domnul Zouhair Hary, profesor la CRU și, totodată, cel care mă ajută să-mi înving teama de a vorbi în limba franceză, în cadrul cursurilor pe care le ține la CRU.

Întrebarea mea a fost „Care e preparatul tău preferat de Crăciun?” și, chiar dacă nu pot spune că am un preparat preferat de Crăciun, am menționat cozonacul.
A urmat un quiz de tip Kahoot!, despre particularitățile diferitelor culturi, în ceea ce privește Crăciunul. S-au dat lupte grele, însă la final, m-am clasat doar pe locul 7.



În ultima parte a evenimentului, învinși și invingători, am cântat colinde franțuzești și nu numai, creându-se o atmosferă emoționantă, simplă și inocentă, care mi-a adus aminte de vremurile în care legăturile umane erau mai presus de toate și în care, în fond, ne bucuram de simplul fapt de a fi.
Mă bucur că am putut participa la acest eveniment, alături de oameni frumoși, iubitori de limbă franceză și abia aștept întâlnirile care vor urma.
La final, am făcut împreună o fotografie în preajma bradului.
Joyeuses fêtes à tous!

[…] Înainte de Crăciun, am participat la un eveniment foarte drăguț, organizat de CRU. Despre eveniment am scris aici. […]
ApreciazăApreciază