10 poezii favorite din antologia „Plumb” – George Bacovia

Am finalizat o nouă antologie, „Plumb” , și am selectat 10 poezii favorite. Cartea cuprinde cele 6 volume publicate de George Bacovia și poeziile din periodicele vremii

Despre carte:

Editura: Litera

An apariție: 2017

Număr pagini: 256

Link: Libris.ro

„Poezia bacoviană poate fi materialul prin excelență pentru o lecție despre relația dintre realitate și transfigurare, dintre mimesis și reprezentare. Bacovia aplică o teatralizare savantă nu doar suferinței și sentimentului tragic, ci și lumii, în desfășurarea ei aparentă. El denaturează realul, proiectează pe canavaua acestuia peisajul interior al eului si sentimentul dominant al dezolarii. Lumea poate fi un cimitir, peisajul — un tablou al morții, psihicul — un ecran al evanescențelor terifiante, mediul social — un teatru al permanentei sărăcii și nefericiri. Totul funcționează ca un tot, se iese din depresie pentru a se intra în altă variantă a ei. Iar relația dintre interior și exterior nu face decât să adâncească sentimentul de insecuritate de care e dominat subiectul.” – Dinu FLĂMÂND

Cele 10 poezii care mi-au plăcut cel mai mult din această antologie

1. PLUMB

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar vestmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.

2. PIANO

Şi iar toate-s triste,
Şi azi ca şi ieri-
Potop de dureri.

Şi visul apune
În negrul destin…

Şi vremuri mai bune
Nu vin, nu mai vin
Şi nici mângâieri…

Şi iar toate-s triste,
Şi azi, ca şi ieri..

3. TĂCERE

Ce mai este… cărţi de noapte
Mai citesc, şi-mi pare că sunt viu –
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?

Ţăcăne un ceas pe-o planşă…
Toate câte sunt, eu să nu le ştiu?!
Noapte…
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?

4. LICEU

Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
Pedanţi profesori
Şi examene grele…
Şi azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!

Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare…
Nimic nu mai vreu –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…

Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!

5. PASTEL

Buciumă toamna
Agonic – din fund –
Trec păsărele,
Și tainic s-ascund

Țârâie ploaia…
Nu-i nimeni pe drum;
Pe-afară de stai
Te-năbuși de fum.

Departe, pe câmp,
Cad corbii, domol;
Și răgete lungi
Pornesc din ocol.
Tălăngile, trist
Tot sună dogit…
Și tare-i târziu,
Și n-am mai murit…

6. NEGRU

Carbonizate flori, noian de negru…
Sicrie negre, arse, de metal,
Vestminte funerare de mangal,
Negru profund, noian de negru…

Vibrau scântei de vis… noian de negru,
Carbonizat, amorul fumega –
Parfum de pene arse, și ploua…
Negru, numai noian de negru…

7. RAR

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe –
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie –
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine –
Şi de-atâta vreme,
Nu ştie de mine, –
Nimeni, nimeni, nimeni…

Tremur, tremur, tremur…
Orice ironie
Vă rămâne vouă –
Noapte e târzie,
Tremur, tremur, tremur…

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme –
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic…

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie –
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…

8. SINGUR

Potop, cad stele albe de cristal
Și ninge-n noaptea plină de păcate;
La vatră-n para ce abia mai bate –
Azi, a murit chiar visul meu final.

Și ninge-n miezul nopții glacial…
Și tu iar tremuri, suflet singuratic,
Pe vatră-n para slabă, în jăratic, –
Încet, cad lacrimi roze, de cristal.

9. CU VOI…

Mai bine singuratic şi uitat,
Pierdut să te retragi nepăsător,
În ţara asta plină de humor,
Mai bine singuratic şi uitat.

O, genii întristate care mor
În cerc barbar şi fără sentiment, –
Prin asta eşti celebră-n Orient,
O, ţară tristă, plină de humor…

10. EGO

Tot mai tăcut si singur
În lumea mea pustie –
Și tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine –
Aceeași nepăsare
De oameni, și de tine.

Mă poți urmări și pe Instragam

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.