„Linistea vorbeste” – Eckhart Tolle(recenzie)

Ei bine, aceasta este prima carte pe care o recomand tuturor cititorilor. Este cartea care mi-a schimbat viata, m-a facut sa vad frumusetea lumii, m-a trezit ! Mi-a adus linistea, pacea sufleteasca, m-a scapat de starile de depresie, mi-a crescut increderea,vointa. Ei ii datorez viata pe care o am acum.

eckhart_tolle_linistea_vorbeste

Despre autor

Eckhart Tolle este un autor spiritual, rezident al Canadei, născut în Germania.

În 2011, el a fost ales de Watkins Review ca fiind cea mai influentă persoană spirituală din lume. În 2008, scriitorul New York Times il numea „cel mai popular autor spiritual în Statele Unite”
Tolle spune că a fost deprimat pentru o mare parte a vieții sale până când a suferit, la vârsta de 29 de ani, o „transformare interioară”. Apoi a petrecut mai mulți ani rătăcind „într-o stare de fericire profundă” înainte de a deveni profesor spiritual. Mai târziu, s-a mutat în America de Nord unde a început să scrie prima sa carte, Puterea prezentului, care a fost publicată în 1997  și a ajuns în listele de vânzări Best Seller  în 2000.

Cele mai importante 3 cartile ale autorului sunt:

„Puterea prezentului „

„Un Pamant nou”

„Linistea vorbeste”

Sa revenim la cartea aleasa, „Linistea vorbeste”.

Este o carte micuta, cu doar 86 de pagini, care contin linii serpuite de pauza, pentru a reflecta la cele spuse de autor. Se citeste foarte usor si este „o calatorie spirituala, una care iti va dezvalui o noua stare de constiinta si o intelegere mai profunda a lumii in care traiesti.”, asa cum spune Neal Donald  Walsh , autorul cartii „Conversation with God”.

Sunt 10 capitole ( „Linistea si tacerea” ; „Dincolo de mintea care gandeste” ; „Sinele egotic” etc).
In aceste capitole suntem indemnati sa ascultam tacerea din jurul nostru, sa ne uitam la un copac, la o floare, la o planta si sa observam cat de linistite sunt.

Trebuie sa-i dam voie naturii sa ne invete ce este linistea. Priveste cerul, priveste verdeata, priveste si nu gandi. Elibereaza-ti mintea de ganduri in timp ce le privesti. Simte linistea. Simte energia din corpul tau.

„Cand de uiti la un copac si ii percepi linistea, devii si tu linistit”, ne spune Tolle. Si mare dreptate are. Creierul ti se elibereaza de ganduri.

In aceasta carte se mai vorbeste si despre Ego, cel care ne inrautateste viata, si despre relatii, natura, suferinta.

Recomand aceasta carte celor care sunt in cautarea linistii.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.