Valentin Mihăilă, poetul ce respiră prin rimă!


Pe tânărul autor Valentin Mihăilă l-am cunoscut prin intermediul frământărilor sale prin versul scris. A debutat cu cartea „Poezie între patru pereți” ca mai apoi să scrie volumul „Inimă lirică” de fapt și cartea cu care mi-am dezlănțuit emoțiile câteva zile, și la care mă întorc cu dragă inimă… „lirică”. Încă de la primele versuri am remarcat un accent extraordinar pus pe stările proprii, trăiri lăuntrice autentice, și pe modul de percepere individuală a lumii în care trăiește autorul. Astfel mi-am propus să-l descopăr mai mult, mai intens, mai degajat de ordinea rimei printr-o poveste creionată chiar de el într-o depănare de amintiri și trăiri proprii pentru ca acestea să ajungă la cititorii săi și nu numai. Vă îndemn să-l aflați, pentru că din cele citite el este un izvor nesecat de ritmicități poetice.

****

Despre mine am scris – poate – prea mult. Fiecare poem, fiecare pagină de jurnal sau fiecare încercare romancieră sunt relevări ale propriei persoane. M-am bucurat foarte mult când mi-ai propus să-mi scriu povestea. Așa cum ți-am spus, sunt foarte curios cum mă voi povesti, ce anume voi mai spune despre mine însumi, ce grozăvii vor scrijeli degetele mele.

Mă numesc Valentin Mihăilă și am 21 de ani. Sunt un tânăr simplu, pasionat de lectură și scris, de infernul stadioanelor și de rafinamentul din bucătărie. Prefer colțurile obscure și pustii, și nu mă simt foarte comod printre oameni, iar pentru a-mi apăra singurătatea mă folosesc de timiditate.
Poezie am scris prima dată în urmă cu mai bine de zece ani, pe când eram la finalul ciclului primar, iar semnalmentele artistice erau chiar optimiste. Din nefericire, nici doamna educatoare, nici părinții mei nu au știut ce să facă cu acea posibilitate de existență a unei înclinații în acest sens, ori a talentului. Prin urmare, nu am mai scris versuri până spre finalul liceului.

În anul 2017, după 3-4 ani de chin lăuntric sever, cauzat de iubiri adolescentine înecate-n sângele suferinței, am descoperit, singur, sublimul cititului și al scrisului. Am început să citesc poezie (Eminescu, Bacovia, Nichita Stănescu, Arghezi) și să învăț totodată să-mi transform suferințele în vers. Nu a fost ușor, primele mele poeme erau ridicole, motiv pentru care le-am aruncat la gunoi. O bună perioadă am scris epigrame la cererea prietenilor mei, care îmi ofereau cuvinte și-mi cereau să compun versuri cu ele. Era foarte distractiv, dar am eliminat umorul din scris spre finalul acelui an și l-am înlocuit cu tristețe. Așa a apărut „Poezie între patru pereți”, volumul meu de debut, publicat în mai 2018 la editura Letras.

Scrierea acelei cărți a fost foarte revelatoare. Am reușit să mă despart de gândurile care mă sufocau și care îmi înduceau dorința de a mă sinucide. De altfel, cum spune Emil Cioran, nu scriu decât atunci când îmi vine să-mi trag un glonte în cap. Am reușit însă să mă mențin viu prin scris.

Totuși, trebuie recunoscut faptul că, „Poezie între patru pereți”, dincolo de sensibilitatea, sinceritatea și tristețea cu care este încărcată, a fost publicată – poate – prea devreme. Se simte din abundență lipsa de experiență în mânuirea versurilor și mi-aș dori să o rescriu cândva.

CITEȘTE RESTUL INTERVIULUI -> VORBE PENTRU SUFLET

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *